LARA FABIAN: I WILL LOVE AGAIN…
Noutăți

f5c392a461c1da8c7987224152f54ab8

Pe 9 decembrie, la Palatul Naţional a avut loc cel de-al treilea concert al Larei Fabian la Chişinău (primul a fost în 2010, al doilea – în 2012). Ultima ei evoluție a avut loc în cadrul turului mondial în susţinerea noului album „Le secret”. Putem să zicem că am fost foarte norocoşi să o admirăm şi audiem live pe Lara Fabian, deoarece ea nu atît de des susține concerte – începînd cu noiembrie, pentru o jumătate de an înainte, sînt programate doar nouă spectacole. Cel de la Chişinău a fost ultimul din acest an.

 

Evenimentul unic pentru admiratorii ei a avut loc datorită companiei „Bisconcert”, care a organizat sosirea acestui star mondial în Moldova, precum şi partenerilor ei din cadrul acestui proiect, printre care saloanele auto Land Rover şi Jaguar (DAAC-Hermes), ale căror automobile au „întîmpinat” oaspeţii chiar în faţa holului Palatului Naţional. Mulţi spectatori nu au putut să se abţină şi au pozat cu plăcere lîngă aceste automobile.

 

Apariţia rară a Larei Fabian în turnee face recitalurile ei deosebit de apreciate. Autorul acestor rînduri a comunicat cu două tinere care au venit la concertul ei tocmai din Cluj-Napoca (România), parcurgînd cu automobilul o distanţă de 600 km. Iar un bărbat, care a venit la concert împreună cu soţia sa, a spus că i-a făcut acest cadou cu ocazia celei de-a 40-a aniversări a căsătoriei.

 

Spectatorii erau nerăbdători. Şi iată că pe scenă a ieşit o doamnă blondă, de statură mijlocie, într-o rochie modestă, de culoare gri închis, mai jos de genunchi şi în cizme obişnuite, cu toc jos. La vestimentaţia deconcert poate fi atribuită doar o pelerină cu paiete şi blană, aruncată peste umere. În spatele ei se aflau decoraţii sub formă de patru rame enorme pentru picturi, în fiecare dintre ele aflîndu-se cîte un muzician – un pianist la pian, un chitarist (chitară electrică şi chitara acustică), un basist şi un baterist. Nici back vocal, nici dansatori.

 

Dar în momentul în care ea a început să cînte, a devenit limpede că back-vocaliștii și dansatorii ar fi de prisos. Vocea ei, o soprană lirică cu o gamă vocală ce cuprinde patru octave, este atît de „măreaţă”, încît umple totul împrejur, te captivează şi nu te lasă pe tot parcursul spectacolului. În ea sînt atît de multe vibraţii şi semitonuri emoţionale, încît oricine poate să găsească ceva apropiat sentimentelor sale. Eu aş numi încă un erou al scenei – lumina profesionistă, care schimba culorile şi parcă „trăia”, în armonie cu fiecare piesă.

 

Concertul a durat o oră şi jumătate, timp în care Lara Fabian a interpretat 13 compoziţii şi una – în afara programului. Orice piesă e o capodoperă muzicală. Fiecare compoziţie a fost un mic monospectacol, în care ea retrăia orice cuvînt şi sunet, resimţite de public. Părea că toţi spectatorii respiră într-un ritm cu interpreta şi aveau aceleaşi sentimente. Este surprinzător faptul că ea a reuşit atît de uşor să ridice în vîrful emoţional întreaga sală (nu au fost locuri libere, împreună cu scaunele suplimentare – peste 1800 de persoane) chiar din prima piesă, deşi stilul ei poate fi numit aproape ascetic în comparaţie cu un show spectaculos.

 

În timpul evoluției Lara Fabian puţin se mişcă pe scenă, dar o asemenea magie şi putere a vocii nici nu are nevoie de mişcare. Între piese ea discută mult cu publicul despre lucruri foarte simple, dar importante pentru orice om. După fiecare piesă sala este luminată: proiectoarele de scenă de parcă s-ar întoarce ca să „privească” feţele spectatorilor şi reacţia lor. Şi după fiecare cîntec pe scenă veneau maturi şi copii cu buchete mici, mari şi enorme de flori. O doamnă i-a dăruit interpretei o pictură impunătoare, pe care Lara apare împreună cu soţul ei. Fiind în culmea emoţiilor, sala cînta hiturile preferate, printre care I will love again, I will love again, Je suis malade şi altele. Fiecare compoziţie era însoţită de o explozie de aplauze, iar după piesa finală sala a aplaudat-o în picioare.

 

Nota: Lara Fabian s-a născut la 9 ianuarie 1970, în Belgia. Primii cinci ani a locuit în Sicilia – patria mamei sale, iar apoi în Belgia – ţara natală a tatălui. A început să compună muzica la 8 ani, începînd cu vîrsta de 14 ani evoluează pe scenă. În anul 1988 a participat la “Eurovision”, reprezentînd Luxemburgul, clasîndu-se pe locul patru. În prezent locuieşte în Canada. A lansat 17 albume, a vîndut peste 12 de milioane de discuri. Se implică activ în acţiuni de binefacere.